SITE ÎN CONSTRUCȚIE


Sf. Ephraim
Icoană a Sfântului Efrem cel Nou aflată la Biserica Ortodoxă Misionară a Studenţilor din Cluj-Napoca

De ce plângi? Opreşte-te din plâns şi ascultă ce-ţi voi spune! Eu sunt Sfântul Efrem. Dragostea aceea pe care tu o cauţi – dragostea cea adevărată – o are numai Dumnezeu. El o dă tuturor făpturilor Sale, care Îl iubesc pe Dânsul şi pe care şi El le iubeşte. Acum am venit ca să-ţi binevestesc despre dragostea lui Dumnezeu către tine. Atunci când ai această dragoste, nu trebuie să-ţi fie frică de nimic, nici măcar de moarte! Dragostea lui Dumnezeu poate să te izbăvească şi să te ferească de necazuri şi boli. Ea te poate păzi întocmai ca un zid, pe care nu-l va dărâma nici un om. Să fii cu multă luare-aminte, până în ultima zi a vieţii tale, ca să nu schimbi dragostea lui Dumnezeu pe iubirea omenească.

(Cuvânt rostit de Sfântul Efrem cel Nou, cuprins în volumul Mărturii ale minunilor săvârşite în zilele noastre,
Ed. Sophia, Bucureşti, 2012, p. 61-62)

Pentru a face cunoscută cât mai multor oameni viaţa şi lucrările minunate ale Sfântului Efrem cel Nou, prin strădania comunităţii Bisericii Ortodoxe Misionare a Studenţilor din Cluj-Napoca şi sub patronajul acestui aşezământ, se realizează site-ul poliglot:

www.ephraim.ro

Aici vor fi prezentate în mai multe limbi viaţa, arătările şi minunile Sfântului Efrem cel Nou, precum şi rugăciunile ce îi sunt închinate. Îi îndemnăm pe toţi cei care au fost, sunt sau vor fi ajutaţi de către Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou să mărturisească în scris cele petrecute, deoarece în orice binefacere dăruită de Sus este pus potenţial întreg pentru ajutorarea semenului nostru. Cei care doresc pot trimite mărturiile lor la una din următoarele adrese:

  /     /  

urmând ca scrisorile primite să fie publicate, pentru a se folosi cât mai mulţi oameni de darurile Sfântului Efrem.


SURÂSUL ÎMPĂRĂTESC AL SFÂNTULUI EFREM


Oare cum ar fi dacă am putea simţi suspinul tuturor oamenilor de pe pământ? Dacă le-am şti toate gândurile, toate durerile şi întreaga viaţă mai bine decât şi-o cunosc ei înşişi? Cum ar fi dacă nu am putea să răbdăm suferinţa vreunui semen fără să ne doară pe noi înşine însutit? Cum ar fi să-i iubim pe ceilalţi înmiit mai mult decât pe noi înşine? Cum ar fi dacă ne-am simţi nedespărţiţi de fiecare om care a fost, este şi va mai fi pe acest pământ? Cum ar fi dacă ne-am împărtăşi din blânda lumină dumnezeiască şi mintea şi inima noastră s-ar lărgi atât de mult, încât să cuprindă suspinul şi durerea întregii făpturi?

Noi nu cunoaştem din trăire cum sunt aceste lucruri. Dar Sfântul Efrem le ştie preabine. Aceasta este însăşi viaţa lui, sălăşluirea sa întru Duhul Sfânt, părtăşia necurmată la dumnezeiasca fire.

Chemaţi-l! Este mai aproape decât aerul pe care îl respiraţi, decât lumina pe care o vedeţi, mai aproape decât chipul celui mai drag om pe care îl aveţi. El este Sfântul Efrem cel Nou! Este întru cetele Sfinţilor Cuvioşi şi Mucenici, fiu preaiubit al minunatului nostru Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos.

Pecetea lucrării Sfântului Efrem rămâne tăinuită în numele pe care îl poartă şi se dezvăluie cu putere din înseşi minunile sale.

În vremea copilăriei Sfântului Efrem cel Nou, ţinutul său natal, care făcea parte din Thessalia, a intrat sub stăpânire otomană. Una dintre marile fărădelegi pe care le-au săvârşit atunci turcii a fost luarea cu forţa a băieţilor creştini pentru a-i preschimba în ieniceri în oastea otomană. Aşa se face că fiecare prunc de parte bărbătească era privit de familie ca unul care poate fi răpit oricând de către stăpânirea turcească. Adâncă era durerea pentru orice inimă de părinte, să ştie că fiul său va fi răpit spre a fi preschimbat în ostaş ce va lupta pentru stingerea creştinătăţii.

Sfântul Efrem s-a născut şi a copilărit în aceste împrejurări deloc fericite, iar pentru că în conştiinţa creştinătăţii încă nu se stinseseră toate nădejdile pentru refacerea Imperiului Bizantin, gândul părinţilor săi se va fi îndreptat poate spre Sfântul Împărat Constantin cel Mare, care, dimpreună cu mama sa Elena, este prăznuit în 21 mai. Născut sub „zodia” Sfintei Cruci – căci naşterea pământească a Sfântului Efrem s-a petrecut în 14 septembrie, la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci – în chip firesc, a primit numele Constantin, ca semn, pecete şi nădejde îndreptată spre Sfântul Împărat Constantin, cel care prin Cruce a deschis zorii noi pentru creştinătate, scoţând Biserica lui Hristos din catacombe. Însă taina rânduielii lui Dumnezeu nu poate fi cuprinsă de inima omenească, oricât ar fi ea de iubitoare, fie ea şi inimă de părinte.

Prin neştiutele căi ale proniei, la vârsta de 14 ani, Constantin a intrat în Mănăstirea Buneivestiri de la Nea Makri. Taina lucrării lui Dumnezeu a început să se dezvăluie întrucâtva prin numele pe care tânărul Constantin l-a primit la intrarea în monahism, anume Efrem. Acest nume îşi are obârşia în evreiescul Efraim, care înseamnă: „Dumnezeu m-a făcut roditor în pământul suferinţei mele” (Facerea 41, 52).

În ziua în care Sfântul Efrem a împlinit 42 de ani, la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, prin iconomia lui Dumnezeu, s-a pus început urcuşului său mucenicesc. Biruinţa care a urmat este greu de cuprins pentru mintea omului firesc şi trupesc. La arătare, pare că nu este nici o nădejde, nici o bucurie, nici o lumină în moartea acestui om, care a murit bătut, chinuit, pironit, spânzurat, batjocorit, scuipat, defăimat, ciopârţit într-atât încât trupul său a fost făcut bucăţi, o moarte de ocară şi deopotrivă groaznică pentru toţi cei care îşi au nădejdea lor doar în acest trup trecător. Însă ceea ce nu vedeau schingiuitorii săi era sufletul Sfântului Efrem, suflare curată a lui Dumnezeu, veşnică, unică. Biruinţa lui a fost scăpată printre degete de prigonitorii săi cumpliţi, pentru că Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu era nădejdea lui, dragostea lui şi bucuria lui.

În iadul acelor cumplite cazne, în care prigonitorii, prin ferocitatea şi îndârjirea lor, s-au dovedit ei înşişi a fi fii ai diavolului, chipul Sfântului Efrem surâdea şi deopotrivă suspina, pentru că Acela pe Care Îl iubea venise de faţă ca să biruie încă o dată puterea morţii şi a iadului prin El Însuşi – Cel Care este Viaţa şi bucuria noastră.

Ucigaşii turci au biruit trupul Sfântului Efrem, frângându-l cu moartea, mădularele sale fiind împrăştiate pe acel loc de caznă şi nespusă durere. Au plecat de acolo ca şi cum n-ar fi făcut nimic, căci cruzimea din inimile lor, fiind demonică, nu-şi dobândise saţ deplin. Vieţile lor s-au stins în cărările nestatornice ale acestei lumi, trăind ca nişte anonimi şi murind asemenea. La fel de anonim şi de nebăgat în seamă a rămas şi cel pe care ei l-au spintecat şi l-au frânt prin ura lor. Însă acest anonimat era înveşmântat de privirea Mântuitorului Iisus Hristos, şi a fost până la o vreme, când, prin marea bunătate a dragostei dumnezeieşti, ne-a fost descoperit cine este cel care a murit atârnat de un dud care la arătare se înfăţişa ca oricare alt dud de pe acest pământ.

Astăzi, Sfântul Efrem este chemat de milioane de oameni, este iubit şi dorit în casele a zeci de mii de familii creştine. Numele lui este Efrem, un nume în care fiecare literă este plămădită din sânge şi adevăr, căci întru el s-a împlinit deplin cuvântul: „Dumnezeu m-a făcut roditor în pământul suferinţei mele”. Şi iată biruinţa cea mare a tuturor celor care biruiesc cu Dumnezeu şi întru Dumnezeu! Constantin-Efrem dăinuieşte ca o strălucire veşnică sub pecetea Crucii, căci acea năzuinţă bună a împărăţiei creştine, nădăjduită de părinţii Sfântului Efrem s-a preschimbat şi s-a înălţat la măsură dumnezeiască.

Astăzi, Sfântul Efrem întâmpină cu surâsul său împărătesc o mulţime nemăsurată de suflete cuprinse de deznădejde, mâhnire, tulburare, necazuri, boli şi suferinţe de multe feluri. Împărăţia lui este dumnezeiască şi veşnică, fiindcă izvorăşte din însăşi Viaţa, prin Care el a biruit moartea. El are braţele deschise pentru noi toţi, iar prin atotputerea şi delicateţea Duhului Sfânt cunoaşte inimile noastre mai bine decât le cunoaştem noi înşine, luând asupra sa toate păcatele noastre. Priviţi-l! Bucuraţi-vă! Aveţi nădejde! El este un prieten, un părinte, şi un ocrotitor minunat, dăruit nouă de Însuşi Dumnezeu. Nenumăraţi sunt cei care mărturisesc că, numai aducându-şi aminte de el, gândurile li se luminează, iar viaţa li se înseninează.

Sfinte Efrem, sunt nespus de mici cuvintele noastre spre a-ţi mulţumi pentru dumnezeiasca ta prietenie, însă avem mare mângâiere ştiind că tu cunoşti toate puţinătăţile, toate păcatele şi toate gândurile noastre până în străfundul lor cel mai adânc. Şi cu toate acestea, zâmbetul tău îndumnezeit nu se depărtează de la noi, ci neîncetat porţi poverile noastre şi faci să ne înflorească în inimi taina cea mare a Împărăţiei Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Credeţi! Aveţi nădejde! Bucuraţi-vă! Acum şi aici, în orice zi şi pretutindeni, Sfântul Efrem aude rugăciunile tuturor şi răspunde tuturor.

(fragment din prefaţa volumului: Sfântul Efrem cel Nou – Minuni în România)

© Biserica Ortodoxă Misionară a Studenţilor din Cluj-Napoca, România.